CRĂCIUN FERICIT? 2011...

    Ajun de Crăciun...,,O, ce veste minunată!''...
    La doctora I. în cabinet, ora 12 trecute fix: ,,Îmi pare rău Petruţa..Nu o mai poate ajuta nimic. E în stadiu terminal, în cîteva zile va intra în comă uremică. Se va întîmpla aşa, dintr-o dată. Eu nu mă întorc decît după 3 ianuarie. Ce să spun, vă doresc să vă fie uşor, să fie o moarte uşoară...''
     Mi s-a făcut rău şi m-a rugat să rămîn în cabinet pînă îmi trece. Nu mi-a trecut, dar m-am ridicat şi m-am dus în salon unde am minţit-o iar pe mama frumos. I-am spus că totul va fi bine. Că doar trebuie să mai avem puţină răbdare...
      Prima zi de Crăciun. Am ajuns la spital destul de devreme, cu cîte ceva de-ale gurii din ce am reuşit să fac. I-am găsit bine iar fericirea din privirea ei m-a toropit. A fost o zi în care am văzut de toate: bradul de la capătul culoarului pe care nu-l privea nimeni, asistente supărate că nu mai prididesc într-o zi în care ar trebui să facă altceva, saloane ticsite cu oameni pentru care nu exista nici măcar prezent, durere, nefericire.
      Mi-am iubit-o, mi-am jelit-o (în gînd sau pe culoar ieşită sub un pretex inevntat pe moment), am hrănit-o şi în cele din urmă am plecat. Pe la 20. Tot aşa, trecute fix.
      Ce să fac? Mi-am amintit vorba unui vechi şi drag prieten care într-o vreme obişnuia să-şi ia ,,porţia de hai-hui'', şi m-am hotarît să mi-o iau şi eu. Aşa, am schimbat brusc traiectoria şi m-am hotărît să văd ce fac oamenii oraşului în seara de Crăciun.
      Străzi pustii pînă în centru. Acolo, cîţiva tineri la patinoar. Deloc zgomotoşi, cu o fericire nu tocmai reală, aşteptau aranjarea gheţii. Am mers mai departe. Eram fantoma mea. Nu mă vedea nimeni dar eu îi vedeam pe toţi.
      Doi brazi frumoşi. Luminiţe multe luminau fals pentru ochii mei orbi. Aproape de mine, ,,o familie fericită'' compusă dintr-un el, o ea şi un copil drăgălaş, îşi aruncau nişte cuvinte nu tocmai potrivite pentru seara de Crăciun... ceva mai departe, la fel...deci oamenii ,,fericiţi'' se ceartă şi în seara de Crăciun!
      În parc, pustiu...doar niste îngeri trişti îşi ridicau către cer trîmbiţele luminoase...a!, şi un cîine cu cercel de la primărie. S-a codit o clipă, apoi a venit către mine ca spre stăpînul pe care l-a aşteptat o viaţă. I-am vorbit frumos, cred că i-am şi recitat ceva, l-am mîngîiat, în fine! A plecat fericit că în loc de mîncare a primit ceva ce poate îşi dorea mai mult: afecţiune.
      Am ajuns acasă destul de tîrziu pentru că, fără să simt, fiecare popas a durat mai mult decît mi s-a părut.
      Am desfăcut o cutie de bere şi mi-am urat un sincer şi călduros ,,Crăciun fericit!''
Căţeluşa mea a fost de acord şi cred că mi-a urat şi ea ceva: ,,Crăciun fericit?"

METAMORFOZE (CROCHIU)

Durerea mi-a fost mai întîi
o privire tristă,
ca cea a bătrînului care încerca
să vîndă şosete croşetate
pe o bancă dintr-o staţie de troleu.

Apoi un plumb de toamnă,
nefiresc născut şi crescut
într-o mirare a primăverii...
A înghiţit anotimpuri şi timpuri,
chipuri şi mituri,
mi-a adus o moarte
şi a dispărut.

Acum este doar un strigăt
care se întoarce halucinant
din frigul pe care l-ai lăsat
în noaptea asta,
în care mă iubeşti fără ochi.

BAZAR BIZAR

Mai cheamă-mă.

La tine-n suflet e bazar...

E loc şi pentru

                                 călcâiul meu de Ahile
                                 care aşteaptă în cuminţenie săgeata.

Mai cheamă-mă.

La tine-n suflet e bizar...

Încap cu chiciură

şi ceaţă-n păr

în dorul tău din fiecare noapte.

Mai cheamă-mă.

La tine-n suflet e bazar bizar...

E loc şi pentru

visul meu voalat-evoluat

care vrea să te înceapă

                                 în fiecare zi, la apus.

RESET-ME-NOT

Nu poți să mă resetezi
ca pe-o melodie de la telefonul mobil,
să mă faci să-ți număr orgoliile
în fiecare zi de la ora 8 la 10.

Nu poți să mă resetezi ca pe un display,
să-ți afișez ,,I love you''
între fiecare noapte și zi
ca și când inima mea ar fi
doar un mozaic de cristale lichide.

Închid capitole.
Închid uși.
Închid ferestre.
Programul meu este doar
de la alfa până la omega.

MONOLOG NEROSTIT

nu îi spun
cît de mult îl iubesc
de fiecare dată
cînd poposesc în palma lui
între două plecări
dorul sapă fîntîni

dar nu îi spun
cît azur pot să plîng

între două sosiri
curat şi stingher
mi se pregăteşte trupul
dar nu îi spun

că arhanghelul de lut
şi-a uitat drumul spre nori

între plecări şi sosiri
stau să văd
doar umbra orei pe ceas

VIAȚA ÎNTRE PARANTEZE DREPTE

Chipul tău nu era de catifea
în nopţile în care ne cotrobăiam
prin trup şi suflet - avea asprimi
pe care le mai netezeam puţin
privindu-te în ochi.

,,Tu sau nimeni''  spuneai atunci.
Nu ştiam dacă împreunarea
ne era început sau sfârşit - urletele noastre
erau Cântarea Cântărilor
şi delirul nu avea milă de noi.

Fără tine nu mai pot să fiu
mireasa pe care ai zămislit-o
în casa aceea neagră
de pe malul stâng al cerului.
Între ieri şi mâine
se zvârcoleşte azi - un prezent anodin
îmbrăţişat doar
de două paranteze drepte...

ÎNFOMETATĂ, SPAIMA

Am mers drept

pe linia orizontului

până ţi-am cules

toate dorurile mişcătoare – fantome

pâlpâind grăbite

cu bolovanii gândurilor legaţi la gât

ca pietrele de moară din poveste.

N-am mai apucat să te întreb

dacă ţi-au apus cumva tristeţile

pentru că în cataclismul

ultimei îmbrăţişări,

se năpustea deja

înfometată, spaima.

RĂMÂN

Rămân. Nu mai fug
pentru că nimeni nu poate
să-mi pună sechestru
pe fântâna cu vise.

De cer nu poţi prinde nimic.

Aşa că rămân. Nu mai fuge
decât umbra mea desculţă
pe care o las în faţă
ca să nu calce din greşeală
peste mine.

MECANICA SUFLETELOR - o carte castigatoare

     Am fost martor permanent la nasterea acestui volum. Sub forma de mail, SMS sau chiar in lectura autoarei, in miezul noptii sau la descalecatul diminetii, versurile au poposit constant acolo unde au menirea sa o faca: in suflet. Mi-am dorit imediat sa contribui si eu cu ceva la bucuria Aliciei: coperta. Am reusit. Acestea sunt unele dintre variante, printre care si cea castigatoare.

PERPETUUM IMOBILE

Lasă-mă să mă deschid ţie

ca o hartă a cerului

la lăsatul soarelui pe ape...

Ştiu că am bătut prea tare

şi că dorul ăsta nou

nu-ţi face bine,

dar nu te speria - nu s-a schimbat nimic.

Palmele ne-au rămas egale

şi zborul paralel…

FALS FEROVIAR

Nu pot să scap

de obsesia trenurilor.

Ori de câte ori

mă aşez într-un loc,

vine un tren

care fumegă peste mine.

Ori de câte ori întreb ceva

îmi răspunde

un şuierat lung de tren

si fiecare

pleacă mai departe

cu ceva de la mine.

Din gara pustie,

şinele ţâşnesc orizontal

ca o Scară a lui Iacob

ce nu-şi mai recunoaşte traiectoria.

JOGGING DE SEARĂ

    Ori de câte ori ziua imi trage un şut în fund şi mă trimite repede în noapte, mă gândesc la mine de atunci...nu zic nimic, nu fac nimic. Îmi iau şutul şi încep să alerg. Doar seara.
     Aşa făceam şi atunci, la 5-6 ani. Alergam pe o stradă mică şi neasfaltată numai ca să scap de durerea vrăbiuţei care a zăcut şi apoi mi-a murit în palme, de ghioceii de la mama care nu puteau să rămână nemuritori şi se uscau parcă numai aşa, în ciuda mea, de mirosul de clei de oase pe care tata îl topea ca să-şi prepare pânzele, de şi de şi de...alergam, apoi adormeam sfârşită în braţele bunicii care mă aşeza uşor în pat.
     A doua zi, viaţa năvălea cu noi şi mari probleme, prea mari pentru o vârstă mică, aşa că o luam de la cap. Doar sărutul părinţilor şi al bunicii mai alina cumva durerile acelea premature...
     Acum, parcă aş da jogging-ul meu de seară pe volanul unei maşini! Să-mi duc amărăciunile în goană la drum lung şi să schilodesc picioarele fiecărei zile care vrea să-mi tragă iar un şut. Să-i las pe ”textieri” să-şi repete frazele în fiecare nou harem grotesc şi să trag obloane grele peste urâtul din minciuna Lui, a Lor...

FĂRĂ MINE

N-am fost cu mine azi.
Un scurtcircuit
pe linia vieţii, mi-am zis.
Sau o escală neclară
pe drumul spre capătul celălalt
al lumii.

N-am fost cu mine azi,
ţi-am spus
şi am cântat Oda Bucuriei
pentru că te-ai scotocit bine
în buzunarul ăla de la piept
şi m-ai gasit. Mică.
Atât de mică,
încât te-ai speriat
să nu mă scapi cumva
printre degete...

HĂITAŞ ISCUSIT - DORUL

Sufletul meu nu are graniţe.
În fiecare zi mi se naşte câte unul
pentru tine - puzzle complicat,
întins pe masa tăcerii
cu candelabre de fum.

Surprins fără tine,
în alb-negru meschin,
se aşează la pândă
hăitaş iscusit - dorul.

Sufletul meu nu are graniţe.
Călător anonim,
fără să treacă prin vămi,
poposeşte bizar
în inima ta fără cusur.

PURGATORIU

Degeaba îmi curăţ 

de pe suflet

cerneala ultimului manuscris.

Peniţa uscată îmi

duce mai departe

povara altui dor.

Dorul de tine - când

albul mi-e prea alb,

gândul mult prea-n gând

iar lumina din curcubeu

îmi limpezeşte nouă ceruri

unul după altul,

până când ultima culoare

se întâlneşte

cu cel mai devreme Dumnezeu.

PROMITE RĂSPUNS

Îmi tai veacul

de singurătate şi ies la drum.

Poetul nu scrie

dintr-un nor diafan,

aşa că trebuie

să respir prin peisaje noi.

Să văd ce este cu

patima asta supradimensionată

din ochii tăi.

Dacă apusurile curioase

ce ni se-amestecă în gând

au vreo legătură cu brumele

care ne-au fost surori la naştere…

Sau sunt doar clepsidrele

ce-şi răscolesc singure nisipul

în aşteptarea noastră?

Provizoriu şi tainic

zâmbetul tău

îmi promite răspuns…

TEAMA DE MINE

Singura femeie din viaţa ta
de care mă tem
sunt eu,
pentru că ţi-am deschis în sânge
calea.

Mă tem de mine în tine
pentru că pot să-ţi cuprind în palme
zborul,
să-ţi las aripile neatinse
şi să-ţi aşez genele pe coapsă.

Singura femeie din viaţa ta
de care mă tem
sunt eu,
pentru că

te-am scris din prima zi

în palmă - ca pe-un vers.

SPLEEN

Iubirile mor
în cascade de scrum
sau zdrobite de creasta
unei amintiri mai vechi.
Un anotimp
le ia prea mult să trăiască
şi se sinucid prematur - deloc definitiv,
de fiecare dată în alt loc.

FALS GEOLOGIC

Sunt doar un trup
cu bogate zăcăminte
de suflet.
Mi s-au depus
de-a lungul timpului
numeroase strate de suferinţe
permeabile.
Prin ele,
izvoare limpezi cu apă sărată,
s-au strecurat foarte uşor
până la suprafaţă
unde au dat naştere
la nişte formaţiuni ciudate
numite riduri...

CĂLĂTOR SPRE MINE

Fără tine,
mesteacănul acela
nu mai lasă luminii
nicio umbră - sau era plop tremurător?

În camera prin care
ai călătorit spre mine
de mai multe ori,
am devenit ultimul arc de cerc
de care singurătatea avea nevoie
să se închidă.

MILIOANE DE OCHI

Cotrobăim pe străzi - nu ştim
după ce.
Poate cotrobăim
după noi - aşa îmi spune
tâmpla ta zvâcnind
şi sărutul meu după ureche.
Milioane de ochi
ne calcă în picioare frica,
milioane de ochi
se închid când mâinile
ni se împreunează a căutare.

De sus ne străluceşte aşteptarea -
foc de artificii neaprins...
Dar ce bine!
Mâine telefonul va suna
ca-ntotdeauna de trei ori.

TIMPURI

Mademoiselle chante le blues...
Ţip şi cuvintele ies strâmbe.
Trecutul ţipă şi el la mine
cu vocea răguşită - din
panoplia lui sumbră
mă amorţeşte doar
zâmbetul tău cuţit.

Mademoiselle chante le blues
dar prezentul tace.
Nemiloasă, clipa
te multiplică şi te aduce înapoi
fără să te cer.

Mademoiselle chante le blues...
Viitorul nu îndrăzneşte
să respire - ţip şi ies
din tabloul ăsta mohorât
unde culorile nu mă mai suportă
pentru că sunt prea vie.

LA 16

Aşa arătam la 16...






Aşa scriam la 16 ani...am regăsit-o de curând. Nostalgie, bla, bla, bla...m-am bucurat totuşi când am recitit-o  după atâţia ani şi am decis că are şi ea un loc aici...nu am modificat nimic, soooo:

Poezie fără nume

Aici, în colbul ăsta, păgân şi de demult
Am vrut să te găsesc fărâma mea solară
Şi să-mi asculte ochiul un vertical tumult
În răsturnări de clape şi pocnete de vară.

Aici, în colbul ăsta, mai cald decât o rază
Să tremure mirarea şi cea dintâi izbândă
Şi să-mi asculte tâmpla un tainic imn de pază
La porţi incandescente, stă clipa mea flămândă.

Aici, în colb sălbatic, cu prelungiri de valuri
Am vrut să te găsesc ecou de toamnă crudă
Şi să-mi asculte palma, fior la patru maluri
O ultimă tristeţe, în umbra grea şi udă.

DOR NETERMINAT

Ieri te-am iubit
pentru că a fost duminică
şi mi-ai spus să am grijă
că începe o săptămînă grea.
De o mie de ori
zâmbetul ţi s-a întors
pe umărul pe care
de obicei îţi taci neliniştea
şi de o mie de ori
tăişul aripei de porumbel
mi-a sfîrtecat în zbor amurgul.

Şi azi te-am iubit
pentru că e luni
şi dorul neterminat ieri
mi-a rămas ca un tub de neon
suspendat de un alb relativ.
Albul zilei de marţi.

AVATAR

În fiecare zi,
chipul şi-a schimbat faţa
cu o altă faţă
până a pătruns
la stratul
cel mai fin - cel fără chip.
Ochii s-au pierdut
şi azi
a început văzul cu sufletul...
Bărbatul cald,
Bărbatul rece,
Neranţula fundoti...
Un avatar
ce trăia într-un abis
de care nu ştiam.

ROUA DE SUB NISIPURI

              

     Un drum lung

               se întoarce cu mirare

               către mine - e drumul acela

               fără lumini

               pe care noi eram

               singurul ochi uscat şi cald

               al ploii.

              Cu ce uimire
              se năştea atunci

              roua de sub nisipurile tale! - eram

              pe un traseu nemarcat,
              pe o altă emisferă de văzduh.
              Am respirat,
              am respirat, am respirat
              până am devenit simetrici.
                                  

              Atât de simetrici,
              încât în fiecare noapte
              trupul ne amorţeşte la aceeaşi oră

              şi-n fiecare dimineaţă
              ne sărutăm în scris,
              roua de sub nisipuri.
                                                                                                        
              În fiecare zi, la fix.                                                       
r 

         

                                                                                                   
                                                                                                

MAREE DE DOR

Ia din mine

doar atît cît vrei.

Atît cît îţi trebuie

să pui o tuşă

peste liniştea unei dimineţi.

Maree de dor,
vin şi mă retrag - la flux te scald,

la reflux 

îţi curăţ retina de fum.

HYUNDAI

Hyundai. Seară.
Un cer indecis - anestezie pentru o zi
în care am rămas fără trecut.

Hyundai. Noapte. Muzică.
Îndemn - fiecare clipă
să se transforme într-o întâmplare.

 Nu. Nu trage pe dreapta.
 Ştiu că vrei să mă convingi
 că şi noaptea asta 
 este eternă.

IREPETABIL VERDE

Nu pot să renunţ
la cuvinte.
Îţi spun că am nevoie
de clarul acela de noapte,
în care pietrele verzi
nu au vrut
să ne rămână gemene.

Nu pot să renunţ
la cuvinte.
Îţi spun că lumina
îşi schimbă culoarea după tine
şi că zâmbetul mi se rostogoleşte
pe o altă faţă - refugiu de spaime,
revolte şi noroi.

Nu pot să renunţ
la cuvinte.
Le păstrez acolo,
pentru o zi de mâine
oarecare,
când tot ce se va repeta
va deveni irepetabil.

             

ORIGAMI DE STICLĂ

Am intrat
chiar în seara clipei
în care ţie
îţi place să mă priveşti.

Cu palme egale,
ne-am împăturit
într-un origami de sticlă.
Nopţile ne-au tremurat mirate,
apoi am cântat împreună
un Început
mai lung decât
Coloana Infinitului.

TE-AI ÎNTORS, NECUMINTE

Oameni înguşti

cât firul de păr

ne traversează viaţa

într-o coamă strâmbă.

E bine ca te-ai întors.

Acum, 

genunchiul tau de şarpe

îmi sărută iar, necuminte,

pământul.

FACEBOOK (LOVE) STORY

                                           Postare: Iubitule, femeile astea nu ştiu

                                           că zeii nu poartă niciodată coroane!

                                           Like? Like!

  
                                           Click. Status. Like. Postare.

                                           Love story direct şi în direct.

                                           Statistici. Comment-uri. Prietenii.
                                           Melodii care se văd dar nu se aud.

                                           Cuvinte care se scriu dar nu se citesc.

                                           Cuvinte care se citesc 

                                           dar care îşi înghit conţinutul.
                                           Tag-uri. Aplicaţii. Chat.

                                           Zâne rubiconde, generoase,

                                           făcătoare de tiare şi eroi.
                                           Aa, şi de valuri.
                                           Evenimente. Ştiri. Bloguri.
                                           Ne savurăm şi devorăm preferaţii.
                                           Ne ascundem sau ne afişam.

                                           Păianjenul ne-a prins.

                                           Mâine vom fi tot aici.

FALS MITOLOGIC

Ora mea zboară

cu aripile unui

unui Icar

rătăcitor în noapte.

Tic tac-ul ei

cheamă cu mirare azi,

tic tac-ul orei de mâine...

MANDALA DE SEARĂ

Ne-am rostogolit gândurile

mai multe seri.

Nu la rând.

Cercul s-a închis

şi acum nopţile ne gâdilă

cu degete arse pe la tâmple.

Ne facem inexplicabile greutăţi,

tăişul lor ne răzbeşte

şi în rănile noastre crude

cresc fire albe de păr.

                                                                           Mă strigi.

                                                                           Te strig.

                                                                           Pentru că tu ai ascultat

                                                                           cele dintâi ropote de suflet...

EXCELSIOR 1988 (SUCEAVA)

Drumul către scris începuse cu câţiva ani înainte de a ajunge aici...Cu Bogdan O. Popescu, Mircea Cărtărescu, Ionuţ Cîrjan, Marius Stoian, Cosmin Gheorghe...Alice Valeria Bolduţ, fostă Micu, soră şi prietenă deopotrivă, umbla brambura la poza asta...la fel si alti mari absenţi din grup...

Toţi aveam câte un ecuson din ăsta...îl purtam  cel mai adesea pe blugi, că de', acolo ne şi "scărpinam"...O tempora!



PS: Cosmin sigur nu se va supăra când va vedea poza asta aici...

CÂNTEC ŞTRENGĂRESC

De mine

m-am plictisit definitiv

ca de un manual

ţinut prea mult în mână,

voi încerca în altă zonă

din nou să mă cultiv,

de două ori pe zi

să nasc în mine-o săptămână.

Şi aşa, cu-atâta timp

în câmpul meu fără noroi,

te voi renaşte în modul cel mai incredibil.

Să fim NOI cei mai proaspăt inventaţi

şi cei mai NOI,

căci de-amintirea mea,

m-am plictisit ireversibil.

INDISCREŢIA TIMPULUI

M-am împotrivit,

dar gândurile nu m-au lăsat...

Mi-am pus aripi şi m-am numit înger,

dar m-am căit curând

pentru inconştienţa de care am dat dovadă

asumându-mi acest risc...

Acum mă simt Pompei,

răscolit de indiscreţia timpului...

PSEUDOEVENIMENT

Nu s-a întîmplat nimic...

doar o prăbuşire incredibilă

a unui înger în mijlocul

unei pieţe publice.

Nu s-a întîmplat nimic...

doar că luminile taxiului

nu s-au stins

iar tu eşti mai ciudat

decît un posibil zbor în alb

al unei nopţi făţarnice.

Lătratul cîinilor anonimi

nu-mi mai apasă timpanele.

O SUTĂ DE FEMEI - plus şi minus Una

Tu esti decorul viu şi colorat

în care se joacă abstract

o sută de femei - plus Una.

Fiecare işi aruncă peste tine umbra

şi işi aşteaptă la răsărit

locul în manuscris.

Cine ţi s-a strecurat printre file,

nu te-a cerut de iubit.

Cine ţi s-a strecurat printre cuvinte,

nu ţi-a uscat în vînt, părul.

O sută de femei - minus Una.

TRECUT SIMPLU

La solstiţiu

drumul s-a îngustat

ca urechea acului din Biblie.

Nu am putut trece

cu ochelarii de soare în mâna stângă

si trei kilograme de mazăre în mâna dreaptă.

Nici la echinocţiu

nu am câştigat nimic

pentru că semnul egal

a rămas doar un drum paralel

dintr-o matematică

neinventată de mine.

ZBOR CU ZBOR

În mine au fost
doar câteva cuvinte
pe care le-ai citit deja
când te-am primit
să te iubesc.


Prin mine au trecut
câteva cuvinte
pe care le-ai rostit repede
pentru că sfârşitul se născuse deja
şi începutul nu mai avea unde să încapă.


Zbor cu zborul vulturului
pentru că gândurile
nu mă mai lasă să-mi fac rugăciunea...

AUTOPORTRET

   

   
    E verde.
    E rece.
    E ireversibilă,
    lumina ochilor mei...


    E dor.
    E flux şi reflux
    în seva din frunza ochilor mei...