joi, 26 iulie 2012

N-AI VRUT...

n-ai vrut să-ți iei
în ziua aceea
felinarul cu o mie de culori
prin care ai fi putut
să mă vezi
cu coapsele arse
de lutul trupului tău
m-aș fi născut
în fiecare noapte
doar ca să rătăcesc
și să cad iar
ca un fluture aromat
pe buzele tale...

joi, 19 iulie 2012

O MOARTE MICĂ

voi mai trăi o moarte
mi-am zis azi
după ce am dat mîna cu mine
tovărășește
una mică, așa, cam cît
cinci degetare de universuri neștiute
doar una, atît cît să uit
că trecutul pe care l-am pierdut
am fost doar eu
îmbrăcată în cele mai urîte haine
o moarte mică de tot
mi-am zis,
cît să-mi amintesc
că n-am pierdut nimic
pentru că nu pot avea
nici umbră la luminile mele
nici zboruri în cununi
și nici capete de drum

iubirea ta
e singura melodie
pe care știu să o cînt

luni, 9 iulie 2012

FATA MORGANA

m-am nimerit şi eu
aşa
într-o zi
să te iubesc
am picat ca o Fata Morgana
închipuită de tine
doar ca să vezi
cum îmi stă
cu apa în ochi
e atîta pustiu
că nici arşiţa n-are curaj
să-mi dea bună ziua

am lăsat-o să plece

duminică, 8 iulie 2012

ULTIMA POVESTE DE DRAGOSTE, ÎNTÎIA LECŢIE DE ZBOR

     N-am iubit în viaţa mea decît de două ori. O dată un EL, a doua oară un alt EL. Aşa cum mă cunosc, a doua va fi ultima. Aşa cum mă cunosc, pentru a treia nu mai este loc.
   
     În cîteva zile voi începe numărătoarea inversă pentru cea mai mare aventură a vieţii mele. Voi pleca în munţi. SINGURĂ. Mi-am ales locaţia, am motivaţia. EL ştie că plec, ştie şi de ce o fac. Pentru voi ceilalţi, aş vrea să însemne doar drumul meu de întoarcere la mine.
     Va fi o călătorie lungă dar nu mi-e frică. Cunosc toate pericolele care m-ar putea distruge fizic, aşa cum aici, am cunoscut toate pericolele care mi-ar fi putut deschiola iremediabil sufletul. E cumva o exorcizare. Nu ştiu ce voi găsi la cele două capete ale drumului, dar ştiu ce iau cu mine: durerile toate, beznă, negru, întrebări, neant, iubirea NOASTRĂ. 

      După ultima poveste de dragoste TREBUIE să învăţ prima lecţie de zbor. Maestrul meu mi-a spus întotdeauna că pot :) Şi cum spuneam? Acolo, Dumnezeu va ieşi într-o zi, doar ca să-mi zîmbească în colţul gurii şi să-mi spună ,, Hai c-ai reuşit!''. Adică obiective de referinţă îndeplinite. Cognitive şi formative.

luni, 2 iulie 2012

SCARABEII SACRI

cu noaptea pe urmele mele
dimineţile vin reci
ca nişte cataplasme nedorite
tot negre
ca nişte scarabei sacri
care au învăţat demult
să răsucească soarele
pe aripi

ştiţi pe cineva bun
la reparat de dimineţi sparte?