TOP POEZIE DE DRAGOSTE - 1

    Mă gîndisem iniţial să încep un grupaj de tablete în care să prezint cîte un autor drag mie, cunoscut sau necunoscut. Să spun de ce îmi place şi cît îmi place, de ce îl iubesc şi de ce-l recitesc. Să le spun celor pe care îi cunosc că sînt fericită că-i cunosc sau că le preţuiesc prietenia şi creaţia. Să scriu nu despre POEŢI sau POETE, SCRIITORI sau SCRIITOARE, ci pur şi simplu despre AUTORI...Apoi, ca orice Balanţă care se respectă (alea care nu se respectă, duc totul la capăt! :) ) am abandonat proiectul. Dar poate că pe ei nu-i interesează, am zis. Nici pe ei, nici pe alţii. Dar pe mine totuşi mă interesează. Şi fiindcă mă interesează şi tot nu am făcut atunci ce am zis, îmi pun aici un TOP al meu: CELE MAI FRUMOASE POEZII DE DRAGOSTE pe care le-am citit în ultimii ani. Va fi un top în care nu va exista decît locul întîi...

Dacă vi se pare că sînt eu subiectivă, fiţi voi obiectivi!

CRISTI IORDACHE
EU STRĂINUL CE SUNT, TU STRĂINA DEPARTE

Străino ce speli pietre la marginea lumii
cu pârâuri de sânge, izvor, ochii-ţi verzi.
Ai tăiat jumătate din suflet, dar nu mi
l-ai dat. Rezistenţa nu ne vrea siamezi.
Te mistuie norul în pântec şi sânii aezi
îţi cântă zvâcnind, poeme-nchinate-mpărţirii
cu străinul ce sunt. Rătăciţi siamezi,
pribegim înspinaţi prin desişul muririi,
pe cărări neştiute. Amorul ni-i urlet
nebun. Mă săruţi pe delir, te aud când oftezi
şi ne smulgem artera jumătăţii de suflet
durut, să urcăm în eter amândoi. Siamezi.
Eu, străinul ce sunt, tu străina departe
fără ziuă şi soare, orfani la amiezi,
ne atingem falangele-n pajişti de soarte
peste lutul-mătase, doi muriţi, siamezi.

ADRIAN SUCIU
VULTURII TANDRI

Un om avea o dragoste şi o ţinea ascunsă.
O îmbrăca, o hrănea, o împăca
şi o ţinea ascunsă. Într-o zi, s-a făcut iarnă
şi omul a uitat de dragostea lui ascunsă.
Cînd şi-a adus aminte, a dat fuga într-un suflet
dar ea îngheţase şi roiau vulturii tandri în jurul ei. Numai
buzele ei mai erau calde şi-a murmurat:

„Cine-a mîngîiat cu dragoste obrazul mortului
ştie că nu seamănă cu nimic la atingere. Nici cu gheaţa,
nici cu mătasea, nici cu nisipul.”

ALICE VALERIA MICU
TU NICI CÂND PLECI NU PLECI DE TOT

Tu nici când pleci nu pleci de tot.
Întâi se duce gândul întârziat între
buzele tale şi coapsa mea stângă-mirajul
zorilor trezite de tremurul fiinţei mele.

Tu nici nu ştii să pleci de tot.
Îţi pleacă telefonul, pantofii de piele, mormanul
de chei şi ţigările, îţi pleacă pielea, ca o năpârlire a şoaptei,
iar ochii tăi rămân să-mi ardă umbra
fierbinte.

De fapt, nu poţi pleca.
Vidul refuză să ocupe spaţiul
golit de tine,
negând principiul vaselor comunicante.

Cum aş putea respira aerul
ce ţi-a luat locul?
De parcă aş priza dependenţa
de singurătate.

ANCA OPRESCU
NICICÂND DOI


Un singur munte, nicicând doi,
urcuş îi eşti,
eu vale
acelaşi timp curge prin noi
eu pas îi sunt,
tu cale


Pe-acelaşi chip Clipa încrustăm
eu lacrimă,
tu zâmbet
pe-aceeaşi coardă adăstăm
tăcere, eu,
tu cântec

Un singur Soare ne e rug
cenuşă-i sunt,
tu focul
lumină ţeşi la straiul Lumii
eu rană-i sunt,
tu trupul


Suntem doar unul
între noi, nicicînd doi.