MECANICA SUFLETELOR - o carte castigatoare

     Am fost martor permanent la nasterea acestui volum. Sub forma de mail, SMS sau chiar in lectura autoarei, in miezul noptii sau la descalecatul diminetii, versurile au poposit constant acolo unde au menirea sa o faca: in suflet. Mi-am dorit imediat sa contribui si eu cu ceva la bucuria Aliciei: coperta. Am reusit. Acestea sunt unele dintre variante, printre care si cea castigatoare.

PERPETUUM IMOBILE

Lasă-mă să mă deschid ţie

ca o hartă a cerului

la lăsatul soarelui pe ape...

Ştiu că am bătut prea tare

şi că dorul ăsta nou

nu-ţi face bine,

dar nu te speria - nu s-a schimbat nimic.

Palmele ne-au rămas egale

şi zborul paralel…

FALS FEROVIAR

Nu pot să scap

de obsesia trenurilor.

Ori de câte ori

mă aşez într-un loc,

vine un tren

care fumegă peste mine.

Ori de câte ori întreb ceva

îmi răspunde

un şuierat lung de tren

si fiecare

pleacă mai departe

cu ceva de la mine.

Din gara pustie,

şinele ţâşnesc orizontal

ca o Scară a lui Iacob

ce nu-şi mai recunoaşte traiectoria.

JOGGING DE SEARĂ

    Ori de câte ori ziua imi trage un şut în fund şi mă trimite repede în noapte, mă gândesc la mine de atunci...nu zic nimic, nu fac nimic. Îmi iau şutul şi încep să alerg. Doar seara.
     Aşa făceam şi atunci, la 5-6 ani. Alergam pe o stradă mică şi neasfaltată numai ca să scap de durerea vrăbiuţei care a zăcut şi apoi mi-a murit în palme, de ghioceii de la mama care nu puteau să rămână nemuritori şi se uscau parcă numai aşa, în ciuda mea, de mirosul de clei de oase pe care tata îl topea ca să-şi prepare pânzele, de şi de şi de...alergam, apoi adormeam sfârşită în braţele bunicii care mă aşeza uşor în pat.
     A doua zi, viaţa năvălea cu noi şi mari probleme, prea mari pentru o vârstă mică, aşa că o luam de la cap. Doar sărutul părinţilor şi al bunicii mai alina cumva durerile acelea premature...
     Acum, parcă aş da jogging-ul meu de seară pe volanul unei maşini! Să-mi duc amărăciunile în goană la drum lung şi să schilodesc picioarele fiecărei zile care vrea să-mi tragă iar un şut. Să-i las pe ”textieri” să-şi repete frazele în fiecare nou harem grotesc şi să trag obloane grele peste urâtul din minciuna Lui, a Lor...

FĂRĂ MINE

N-am fost cu mine azi.
Un scurtcircuit
pe linia vieţii, mi-am zis.
Sau o escală neclară
pe drumul spre capătul celălalt
al lumii.

N-am fost cu mine azi,
ţi-am spus
şi am cântat Oda Bucuriei
pentru că te-ai scotocit bine
în buzunarul ăla de la piept
şi m-ai gasit. Mică.
Atât de mică,
încât te-ai speriat
să nu mă scapi cumva
printre degete...

HĂITAŞ ISCUSIT - DORUL

Sufletul meu nu are graniţe.
În fiecare zi mi se naşte câte unul
pentru tine - puzzle complicat,
întins pe masa tăcerii
cu candelabre de fum.

Surprins fără tine,
în alb-negru meschin,
se aşează la pândă
hăitaş iscusit - dorul.

Sufletul meu nu are graniţe.
Călător anonim,
fără să treacă prin vămi,
poposeşte bizar
în inima ta fără cusur.

PURGATORIU

Degeaba îmi curăţ 

de pe suflet

cerneala ultimului manuscris.

Peniţa uscată îmi

duce mai departe

povara altui dor.

Dorul de tine - când

albul mi-e prea alb,

gândul mult prea-n gând

iar lumina din curcubeu

îmi limpezeşte nouă ceruri

unul după altul,

până când ultima culoare

se întâlneşte

cu cel mai devreme Dumnezeu.