POST IT

oarbă pe un traseu
previzibil
n-aveam cum
să rătăcesc drumul
şi nici cum să-nvăţ
să te urăsc
azi am pierdut pe mîna mea
mîine îţi voi da parte
din cîştig

POVESTE FĂRĂ ÎNCEPUT

la mine
poveştile nu încep
cu a fost odată ca niciodată
cel mult cu a fost o dată
o dată ca altă şi altă dată
la miliarde de pămînteni
dacă singurătatea
mă trage de mînă
şi îndrăzneşte să-mi spună
că am greşit iubindu-te etern
atunci
rămînă povestea fără început
şi felinarele aprinse

PRIBEAGĂ PRINTRE RIDURI

se duce mama
cu fiecare picătură
mai jos
se duce iubirea
cu fiecare neputinţă
în alt loc
se duce chipul
cu fiecare lacrimă
mai în adînc
o durere îngroapă altă durere
iar eu pribegesc printre riduri
cu un zîmbet fals

ORA INEXACTĂ A FERICIRII

,,...dar dacă vii la voia întîmplării, 
eu niciodată nu voi şti 
la care ceas să-mi împodobesc sufletul''...

în dimineaţa asta
fără tine
cerul pare să fi
intrat la apă

pulsul tău îmi bate
ora inexactă a fericirii

ascult
şi mă enervez
că prin beznele mele
tu luminezi prea mult

PE MUCHIE DE CUŢIT

Stau ca un ou
pe o muchie de cuţit.
Nu este o echilibristică
prea sofisticată.
Cad la marginea
unui drum obscur
unde o umbră
cu ceas Pierre Cardin
îmi spune că
ar ucide pentru mine.
Apoi mă ridic, pentru că noi,
amanţi fără adevăr,
ne-mpleticim prin timp
şi rezistăm.

ALTFEL DE MONOLOG

Două pe faţă, două pe dos...
Ai gust de zaţ
fiert de mai multe ori.
Nu pot să te iubesc azi
dacă lumina de ieri
a rămas în ieri, fără să ştie
drumul către mîine.

Două pe faţă, două pe dos...
O noapte singură
îmbrăţişează
altă noapte singură.
Am vise stinghere în care stau
cu hîrtia aprinsă  în buzunar
în timp ce mor
de moarte ne-bună.

URMA DE TRUP

da iubitule azi nu sînt
spirituală deloc
îmi alunecă spre cer
toate cuvintele
iar aici pe pămînt
aburesc spre tine
ca pîinea abia scoasă
din cuptor
da ştiu urma de trup
care mi-a crescut
e rară ca lumina
din noaptea de înviere

pune-mă în două urne
şi vinde-mă la preţ de una

UNICUL DOR

octombrie n-a vrut
să-şi rodească bruma
în anul ăla
soarele te-a lăsat
să mă aduci uşor
şi ţi-a uscat din spaime
acum atîrn măştile la uşă
şi tremur
ca doliul tău în vînt
mamă
nu mai plîng
doar tu mi-ai spus
că moartea are
întotdeauna două feţe