Îmi tai veacul
de singurătate şi ies la drum.
Poetul nu scrie
dintr-un nor diafan,
aşa că trebuie
să respir prin peisaje noi.
Să văd ce este cu
patima asta supradimensionată
din ochii tăi.
Dacă apusurile curioase
ce ni se-amestecă în gând
au vreo legătură cu brumele
care ne-au fost surori la naştere…
Sau sunt doar clepsidrele
ce-şi răscolesc singure nisipul
în aşteptarea noastră?
Provizoriu şi tainic
zâmbetul tău
îmi promite răspuns…
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu