Chipul tău nu era de catifea
în nopţile în care ne cotrobăiam
prin trup şi suflet - avea asprimi
pe care le mai netezeam puţin
privindu-te în ochi.
,,Tu sau nimeni'' spuneai atunci.
Nu ştiam dacă împreunarea
ne era început sau sfârşit - urletele noastre
erau Cântarea Cântărilor
şi delirul nu avea milă de noi.
Fără tine nu mai pot să fiu
mireasa pe care ai zămislit-o
în casa aceea neagră
de pe malul stâng al cerului.
Între ieri şi mâine
se zvârcoleşte azi - un prezent anodin
îmbrăţişat doar
de două paranteze drepte...
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu