Am mers drept
pe linia orizontului
până ţi-am cules
toate dorurile mişcătoare –
fantome
pâlpâind grăbite
cu bolovanii gândurilor legaţi la gât
ca pietrele de moară din poveste.
N-am mai apucat să te întreb
dacă ţi-au apus cumva tristeţile
pentru că în cataclismul
ultimei îmbrăţişări,
se năpustea deja
înfometată, spaima.
