vineri, 19 octombrie 2012

PASTILA DE SUFLET


bărbatul de la masa
de alături
îşi înghite sufletul
cu un pahar de vin
bărbatul de la masa mea
luminează trist
prin fumul de ţigară

mă strînge tare
sub piele
ştie că împărţim
aceaşi grupă de sînge
şi-acelaşi destin
,,ia iubito un paracetamol
şi menta asta din pahar
rămîi vie
întoarce brazde în mine
şi stropeşte-mă
cu apele tale
pînă la primăvară
atunci îţi voi răsări”

( din volumul POEME ÎN ZODIA BALANŢEI )

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu