Nu pot să scap
de obsesia trenurilor.
Ori de câte ori
mă aşez într-un loc,
vine un tren
care fumegă peste mine.
Ori de câte ori întreb ceva
îmi răspunde
un şuierat lung de tren
si fiecare
pleacă mai departe
cu ceva de la mine.
Din gara pustie,
şinele ţâşnesc orizontal
ca o Scară a lui Iacob
ce nu-şi mai recunoaşte traiectoria.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu