UNICUL DOR

,,Înainte de a mă naşte, am fost o veşnicie întreagă ,,nimic''. De ce mă tem acum de aceeşi ,,neexistenţă'' cu care am avut o veşnicie timp să mă obişnuiesc şi-n care am fost deja? Nu înţeleg.'' (Lucian Blaga)

    O iarnă cu zăpadă neagră şi nopţi albe...încerc să scriu despre mama şi nu reuşesc. O durere de o mie de cuţite care mă străpung în acelaşi timp, mă anihilează şi-mi înghite toate cuvintele. Nu le găsesc nici înăuntru, nici înafară.
    Mi-o ninge viscolit. Mă gîndesc că am îmbrăcat-o bine şi că nu i-e frig. Simt acum doar sufletul ei cald care mă îmbrăţişează cu o mie de suflete şi o mie de braţe, tot calde. Vocea ei îmi spune că trebuie să mă liniştesc pentru că acum şi ea e liniştită. Iubind viaţa şi temîndu-se cumplit de moarte, a găsit în cele din urmă poarta către Dumnezeu. A ajuns acolo fără să îmi ia nimic. Dimpotrivă, mi-a lăsat TOTUL, un tot cu multe frumuseţi dar şi cu o mare nedumerire: cum a putut să încapă o durere atît de mare într-un corp atît de mic?
   De acum voi trăi cu UNICUL DOR în fiecare zi. Poate într-una din ele, voi găsi şi un răspuns...TE IUBESC, MAMI!

  ,,-Fii atentă: după ce mor, îmi pui melodia asta. Dar vezi cum faci, să o pot asculta la infinit!
              -Măi Piţi, chiar la infinit nu ştiu dacă o să reuşesc, dar de cel puţin cîteva ore pe săptămînă, garantez!''